Realitatea ne arata ca nu ne traim viata dupa cum aspiram sau dupa cum ne dorim. Altfel nu ar fi un procent asa mic de oameni ce isi ating visele. Este ca si cum pentru majoritatea oamenilor ar exista un “fog of war” ce-i tine sa fie ca niste zombie alergand printr-o ceata deasa.
Asta in contrast cu posibilitatile de educare, de a trai decent sau chiar mult peste medie din unele tari. Sau cu industria dezvoltarii personale ce vinde anual de zeci de miliarde de dolari materiale ce se vor a te faca mai fericit sau mai bogat.
Exista mii de guru, falsi guru, profesori, inteletpti, mistici sau alti oameni ce promit secretele fericirii, implinirii, bogatiei, dragostei, relatiilor sau ce-si mai doreste lumea si nu obtine usor. Eventual batand din palme. Statistic vorbind, poate singura lor implinire si fericire e ca tie ti-au luat banii iar tu ramai cu senzatia placuta pentru cateva zile ca ai puterea si energia sa faci ceva. Orice. Asa un fel de autosugestie sau efect placebo.
Poate chiar as putea sa zica ca e doar o loterie la mijloc, unde unii au avut “norocul” sa dispuna la un momentdat de contextul necesar implinirii. Iar ei sunt citati acum ca testimoniale pe copertile noilor manuale de vandut vise.
Asazisul secret mult vandut al unei vieti fericite si implinite poate nici macar nu exista. E doar un fel de miraj. Ceva sa te faca sa cauti un vis care poate nici macar nu este al tau.
Fericirea si opusul ei (oricare ar fi acela) e cam la fel cu situatia imunizarii unei populatii. Atata timp cat marea majoritate se simte bine sau chiar sunt fericiti si sunt vaccinati impotriva nefericirii, sunt mici sanse ca un nefericit sa infecteze grupul. El ori pleaca, ori se molipseste. Si reciproca este la fel valabila, un bolnav aflat intr-o populatie neimunizata ii poate imbolnavi cu usurinta pe toti. Masa critica e ceea ce dicteaza balansul intr-o parte sau in alta.
Apoi mai este ceva. Ceva aparent simplu si usor de definit dar destul de greu de combatut. Atunci cand ne nastem suntem puri ca o lacrima dar asimilam totul ca un burete. Nefacand diferenta intre ceea ce e util si ce nu. Pentru ca atunci nu avem priceprea necesara si tot ce luam, le luam de bune de unde or veni ele, de la familie sau apropiati. Si apoi toate cele luate se transforma usor usor in timp in obiceiuri, ticuri si comportamente dependente.
Cam in aceeasi masura in care un copil crescut intr-o familie unde se practica violenta domestica are mari sanse sa perpetueze si el mai departe obiceiul. Sau undeva unde un copil este invatat sa fie cat mai independent si se descurce singur va ajunge mult mai independent decat un copil ce se tine mult timp dupa fusata mamii.
Asta la nivel particular, ca facand un zoom-out ne trezim la ce zisesem mai devreme – la o masa critica. Daca stai putin si te uiti imprejur si observi obisnuintele si comportamentele apropiatilor poate ajungi la concluzia ca esti oarecum ca ei. Iar vazut de undeva si de mai sus avem o imagine de ansamblu a societatii in care traim. Buna sau rea, e compusa doar din indivizi cu obiceiuri bune sau rele, utile sau nu. Oameni ce sunt un fel de “sclavi” in slujba obiceiurilor. Ce functioneaza zilnic doar prin inertia obiceiurilor. La fel cum isi fac unii oameni cruce cand trec pe langa biserica. Din instinct.
Simplu a fost de definit aceasta teorie. Dar de inversat procesul e alta mancare de peste. Pentru ca necesita poate la fel de mult timp sa scapi de unele obiceiuri si sa-ti faci altele. Si acum pornesti cu doua handicapuri. Primul ca nu mai esti copilul care asimileaza totul de bun si fara sa rationeze prea mult. Iar al doilea pentru ca oricat de multa vointa ai avea sa incepi sa te lasi sau sa te apuci de ceva, intotdeauna se va gasi ceva sa te opreasca din drum. Prea multe ore la birou, credite la banci, prea putin timp, copii de crescut, vase de spalat, etc. Sau alte scuze, scuze si iar scuze.
Poate d-asta copii mici se simt fericiti iar orice adult ar da poate orice sa mai fie macar odata copil.
PS: tot pe o tema similara a scris ieri si Adi Soare de la succesdublu.ro
{ 0 comments… add one now }