Ce face un cal pe o plantatie de cannabis?

by Radu Ciocan on April 19, 2009 · 12 comments

Astazi pentru 225 milioane de crestini ortodocsi a fost sarbatoarea pascala. Pentru restul de 1.8 miliarde de crestini catolici sau de alte denominatiuni presupusa inviere a mantuitorului lumii crestine (care tot nu vine de peste 2000 de ani) a fost acum o saptamana.

Eu nu m-am considerat niciodata crestin ortodox. Probabil cel mai mult timp am fost agnostic. Asta pentru ca nu am fost crescut intr-o familie in care traditiile crestin ortodoxe erau respectate cu strictete. Multi ani nu mi-a pasat de sentimentul religios sau de aprofundarea acestor cunostinte.

In schimb in ultimii 2 ani a inceput sa ma pasioneze foarte mult aceasta parte a fiintei umane. Fiind pasionat si de psihologie si sociologie am inceput sa investighez si aceasta latura a naturii umane care tine de sentimentul religios, de apropierea omului de asazisa divinitate, oricare ar fi fost ea. Studiind Biblia dintr-o perspectiva realista si rationala, apoi alte texte asa zis sfinte ale altor popoare si religii am ajuns sa le dau dreptate acelora care spuneau ca sunt doar mituri ale oamenilor primitivi care traiau intr-o era in care nu stiau mai nimic despre lumea inconjuratoare si puneau toate misterele pe seama divinitatii.

Asa am devenit ateu. Nu am vrut neaparat sa ajung aici, dar drumul parcurs a avut aceasta destinatie. Probabil ca e mai frumos sa crezi ca exista acolo un dumnezeu sau o putere supranaturala care are grija de tine. Dar in lipsa dovezilor prefer sa fiu sincer cu mine si sa nu cred nimic pana nu exista o dovada reala.

Anul trecut a fost primul an in care m-am dus de Pasti la biserica si n-am simtit nimic. M-am simtit ca un surdo-mut orb la un concert al unei trupe favorite.

Anul asta s-a intamplat exact la fel. In schimb am observat un fenomen interesant. Tineretul venea cu “lumina sfanta” in cluburi si baruri dupa ce pleca de la biserica. Oricare ar fi fost sentimentul religios cu cateva momente in urma, acesta era inlocuit de distractie si alcool. Si alte popoare crestine procedeaza similar.

Probabil generatiile urmatoare vor pune accentul din ce in ce mai putin pe traditiile religioase si vor fi mai mult ancorati in realitate.

Voi astepta cu nerabdare momentul in care voi vizita Muzeul Vaticanului asa cum voi vizita si Piramidele din Egipt.

PS: ce face calul din titlu? Paste fericit ;)

{ 12 comments… read them below or add one }

Ingineru 04.19.09 at 08:16

Când vor fi mai mulţi care se vor elibera de limitările pe care le impune orice fel de religie, omenirea va începe să evolueze mai rapid.

dumnezeueateu 04.19.09 at 22:18

Eee, in muzeul vaticanului chiar ai ce vedea. Facand abstractie de faptul ca multe dintre operele de arta de acolo sunt de inspiratie crestina, oricat ai fi de ateu nu poti nega frumusetea artei.
Este superb si ai ce face ore intregi.

De fapt oriunde in roma esti inconjurat de istoria crestina (ce e antic si mitologic a fost cam nivelat si pus o biserica deasupra – exceptand coloseumul si cateva relicve romane).

Dar e frumos si ai ce face, si chiar iti recomand sa intrii in cateva biserici ortodoxe inainte sa dai prin catedralele romane, o sa vezi de ce sunt miliarde de catolici si cateva milioane de ortodocsi.

Bisericile sunt impresionante, sunt spectaculoase, pline de arta si de o tacere care te-nconjoara si te lasa sa te gandesti la ale tale. E frumos
Si hei, zborul la roma e ieftin urmareste promotiile wizzair.

T3or3tic 04.20.09 at 00:55

Absolut asa simt si eu dar nu de acum 2 ani ci de 5-6…. In legatura cu tineretul, eu nu cred ca o sa se trezeasca asa repede, iar refugiul in cluburi si bautura nu e deloc sueprior celui religios. Daca doriti sa stiti opinia mea mai pe larg puteti intra aici: http://blog.teoretic.com/2009/04/pastele-masii-do... si nu, nu fac lucrul asta pentru reclama ci pentru ca doresc ca mai multi oameni sa fie interesati de astfel de subiecte.

teompa 04.20.09 at 16:49

Dumnezeu m-a facut om, iar eu m-am transformat in maimuta

t.s. 05.20.09 at 23:54

sunt evident ateu dar cred ca exagerezi. rau. lasand arta crestina la o parte [nu vad ce treaba are arta cu ideologia care o sponsorizeaza] mi se pare ca tai prea clar intre "realitate" si superstitie. exista si vor exista mereu credinte irationale [nedemonstrabile], religia e doar una intre multe. poti de ex sa crezi in "progres", sa crezi ca se vor gasi solutii pt criza ecologica, sa crezi ca cei din jur te plac, sa crezi in psihanaliza sau in che guevara etc etc. in the end ce se intampla e ca o Credinta e inlocuit cu o gramada incalcita de credinte.

ps: dupa avatar i see u like matrix. listen to the merovingian in reloaded :)

Radu Ciocan 05.21.09 at 09:42

Nu am inteles exact la ce anume te referi cand zici ca exagerez rau. Credinte irationale de tip religios sunt multe si superstitii la fel. Credintele irationale de genul "sa crezi ca cei din jur de plac" unde is face efectul autosugestia si poate iti da ceva puncte in plus la stima de sine facandu-te mai increzator, sunt total inofensive sau au usoare efecte pozitive. In schimb daca omul este habotnic fundamentalist si crede ca daca se roaga poate scapa de pneumonie sau alta boala grava, sau daca isi pune cristale sau alte minunatii new age prin casa crezand ca scapa de boli, atunci aceste credinte sunt chiar daunatoare, pentru el si pentru restul credulilor care il urmeaza.

t.s. 05.22.09 at 03:02

am vrut sa spun ca exagerezi cand desparti pe atei de credinciosi – dpdv al "rationalitatii" – ca si cum faptul de a fi ateu [adica: de a fi renuntat la UN gen de superstitie] te face automat imun la alte genuri de superstitie [sunt infinite, sunt generate automat + permanent in orice societate]. am citit un alt post al tau legat de comunism: e un ex perfect de religie seculara. exista multe altele mai putin vizibile.

"problema" e in esenta urmatoarea: nu putem obtine "direct" decat 1% [de fapt mult mai putin] din informatia de care am nevoie in order to live, act, etc. pt restul de 99% suntem obligati sa ne bazam, in diverse grade, pe "credinta" in surse de informare externe neverificabile [scoala, publicatii stiintifice, parinti, filme, "mituri urbane", amici, prejudecati, etc etc]. ce stiu eu direct despre razboiul din irak sau criza economica sau darwinism? practic nimic.

deci nu e vorba atat de ratiune cat de alegerea surselor de informare + "negociere" intre ele. cu acestea suntem in acelasi raport in care e credinciosul cu biserica lui.

t.s. 05.22.09 at 03:04

iar o biserica [si NU ma refer la new age junk sau fundamentalisti, nici macar la ortodocsi - ci la religii respectabile gen anglicanism, iudaism, catolicism, luteranism etc] poate fi utila pt ca ofera un "pachet" de informatie despre viata + lume, care – pe langa cateva "meme" stupide – contine date decente, verificate, suficient de logice, care protejeaza eficient credinciosul de atacul ALTOR tampenii.

tu spui ca exista un fel de "evolutie" a ratiunii, prin care se elimina incet-incet ipotezele ilogice [printre care religia]. mie mi se pare ca fiecare "pas inainte" e insotit de unul inapoi [legende + mituri moderne care sar imediat in locul celor vechi], deci tot ce putem avea sunt compromisuri: acceptarea unor pachete de informatie nu pt ca sunt perfecte in sine ci pt ca sunt mai bune decat altele concurente.

[scuze pt lungime; chestiile astea m'au interesat mai demult]

Radu Ciocan 05.22.09 at 09:00

Perfect de acord cu tine. Nimeni nu e in totalitate rational. Ba mai mult, majoritatea alegerilor care le facem zilnic sunt irationale. Vezi cartea Predictably Irrational a lui Dan Ariely
http://en.wikipedia.org/wiki/Predictably_Irration...
[youtube 9X68dm92HVI http://www.youtube.com/watch?v=9X68dm92HVI youtube]

t.s. 05.22.09 at 19:42

thx for the hint dude: suna excelent, funny but not pop, cred ca o comand.

altfel e interesant de comparat perspectiva lui dawkins in

http://en.wikipedia.org/wiki/The_God_Delusion

cu cea [mai nuantata + filozofica] a amicului sau dennett in:

http://en.wikipedia.org/wiki/Breaking_the_Spell:_...

AstaProvista 07.06.09 at 20:04

Ai grija sa nu se darame peste tine cand vei vizita Muzeul Vaticanului. Ma mir ca ai rezistat sa intri intr-o biserica. Esti pierdut fiule, intoarce-te spre Lumina nu te mai lasa orbit de intuneric.

alex 11.09.10 at 21:18

apropo de final inclusiv IIsus a zis ca trebuie sa dam cezarului ce e al cezarului. problema trebuie pusa altfel . daca ar fi o chestiune de viata si de moarte, in ceasul al 12 lea, unde te ai duce ? la discoteca sau cu gandul la Dumnezeu?daca ar veni moartea peste tine acum ce ai face ? ai lua o sticla de rom si o muiere buna sau te ai ruga la Dumnezeu sa te salveze?Lucrul pe care il cere El este sa ti dai arama pe fatza.sunt lucruri care cateodata ne depasesc. uita te la cei care se drogheaza sa vezi ca toti doresc sa se lase si totusi se drogheaza in continuare asa si cu discoteca.chiar daca la inceput ca si drogul iti ofera placere pt ca nu cunosti si consecintele.mai apoi cunosti si finalul , dar nu te poti opri.
orice om de pe pamant, si cel mai prost, are o BAZA de credinte.eu cred ca daca beau apa nu o sa mi mai fie sete , 2+2=4 etc. aceste lucruri sunt valabile doar pt ca tu crezi. in fizica cuantica e mai probabil ca 2+2 sa dea infinit. nu exista om sa nu creada. daca tu ai crede ca asfaltul la urmatorul pas s ar scufunda ai mai păsi?nu. in functie de ceea ce crezi faci anumite lucruri.viata noastra e un efect a ceea ce credem si actionam in consecinta.eu sunt convins ca daca in adancul sufletului tau Il cauti(pt ca asta a lasat in toti oamenii, dorul dupa El) el te va aduce pe Calea Lui sub o forma sau alta.

Leave a Comment

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Previous post: Jos comunismul post-decembrist

Next post: Metafora pentru succesul personal