Se intampla prin vara-toamna lui 2001 dupa un capitol incheiat cu multi nervi si furie. Visul american al unei afaceri incepute intr-un subsol sau garaj fusese naruit. Simteam nevoia de o schimbare de perspectiva. Atat a locului cat si a oamenilor. Orasul natal imi parea mic si incomod. Mai ales dupa 6 luni de locuit in buricul targului pe Magheru langa Inter, avand si bani si timp liber. Asa fusese atunci cu un an in urma in Bucuresti. O poveste cu suisuri si coborasuri. Imi lipsea asta, cu toate ca mai aveam si 2 ani de facultate de terminat din care unul de repetat si mai existau si certuri in familie pe tema asta.
Pana la urma la dracu cu toate, oricum fac doar ceea ce vreau. Asa am factut de cand aveam 3 ani. Si oricum nu fusesem decat in primul an zi de zi la scoala si nu murisem. Ce sa fac daca toate mi se pareau niste inutilitati fara aplicabilitate in viata reala. Ma descurcasem relativ bine doar ducandu-ma la examene.
Planul era oarecum simplu – aveam nevoie de “my dream company”. Si am inceput sa-mi imaginez: vroiam o firma cu management strain, cu echipa noua si atmosfera relaxanta, cu proiecte interesante si motivante, iar salariul bineinteles mult peste medie. Ca aptitudini si experienta aveam. Se pare ca mi-a prins bine sa lucrez de la 19 ani. Bine mai mult distractie decat munca. Ca doar nu ma duceam acolo sa sufar.
Pasul urmator a fost simplu – trimis cv-uri si mers la interviuri. Imi aduc aminte ca la inceput eram oarecum timid pentru ca era pentru prima data. Pana atunci toate joburile fusesera pe recomandare – un prieten la radio, altul la un ISP, internet cafe sau firma de programare. Acum totul depindea de mine, de atitudine si competente. Am intrat imediat in joc pentru ca incepuse sa-mi placa. Alt interviu, alti oameni, alte perspective. Eu doar trebuia sa aleg pana gaseam ceea ce cautam. Iar dupa 10-12 interviuri gasisem 2 joburi part-time ce-mi placeau si in final compania mult viasata. Era exact asa ca in descriera imaginata cu doua luni inainte.
Faceam parte dintr-o mica firma romano-franceza nou infiintata si lucram la un proiect mai mult ca interesant. As putea sa-l compar acum cu un fel de facebook ceva mai complex – web si intranet pe model 2.0. Si toate astea se intamplau cand aplicatiile online erau ceva nou, intr-o faza de pionierat. Ca doar au trecut aproape 10 ani de atunci. Totusi un avertisment a fost. Sau cel putin asa il vad acum. La nici 3 luni de la angajare, undeva prin iarna, in apropierea sarbatorilor, persoana de la care am avut de invatat cel mai mult in acea perioada moare. Se pare ca timp de cativa ani 3 cafele pe zi, 2 pachete de tigari, doar cateva ore de somn pe noapte si o greutate supraponderala duc inevitabil la fatalitate. Trist, dar adevarat. Oricata pasiune ar fi fost, la un moment e destul de probabil ca organismul sa cedeze in conditii ce pot fi numite extreme. Toate astea nu m-au afectat prea mult pentru ca imi placea la nebunie ce faceam. Iar cu tigarile, bautura si somnul exagerasem putin in trecut si stiam cum e si unde ar putea duce pe termen lung.
Cand ma gandesc acum, toata experienta o pot asemana chiar cu o traire religioasa. Abia asteptam sa ma trezesc dimineata sa ajung la birou sa fac ce-mi placea, iar in multe nopti imi rezolvam probleme si gaseam solutii in somn. Si toate astea pentru ca ceea ce faceam parca era din alta lume. Si poate chiar era, doar faceam parte din echipa ce construia ceva urias - cel putin in contrast cu ceea ce eram obisnuit inainte.
Dar ca toate lucrurile in viata, nimic nu este permanent. Pe parcurs ceva se pierdea. Dupa aproape 2 ani simteam ca viata mea nu mai era a mea. Acum era luni si in momentul imediat urmator era vineri. Iar in weekend ma simteam prea obosit ca sa mai am o viata persoanala activa. Ma simteam izolat de restul oamenilor.
Asa ca aveam de luat o decizie. Visul meu initial nu fusese sa intru intr-un cult al muncii, oricat de placut putea sa fie. Visul meu era despre libertate si independenta. Si se pare ca o luasem usor pe o panta usor gresita. Urmatorul pas a fost sa-mi scriu scrisoarea de demisie. Cred ca m-am framantat putin avand indoieli, dar nu-mi aduc aminte sa fi tinut mai mult decat cateva saptamani. Ma duc cu povestea in biroul administrativ cu intentia de a pleca. Initial s-a crezut ca este doar o tentativa de marire de salariu. Insa nici vorba de asa ceva mai ales in conditiile in care salariul se triplase in cei 2 ani fara sa fi cerut vreodata explicit asta.
Am plecat la fel de entuziasmat cum venisem, dar de data asta stiind ca drumul asta nu e o solutie pentru mine. Cel putin nu una pentru ceea ce imi doream – bani cel putin la fel de multi dar si tot timpul inapoi.
Porneam din nou pe un drum fara sa stiu la ce sa ma astept in cautarea unui echilibru pentru a-mi atinge visul. Insa fara a mai merge pe aceeasi cale.
PS: in timp ce scriu asta ascult Yann Tiersen iar afara e cald si soare.E luni dupamiaza cand in sfarsit dupa o iarna lunga venit primavara. In ultimele luni am fost de 3 ori la ski de fiecare data in alta tara. In orice zi pentru mine e weekend si ma gandesc ce mi-ar place sa mai experimentez sau la ce sa mai visez. Ceva de genul asta mi-am dorit sa mi se intample inca de pe atunci.
oamenii ar fi sinceri pentru ca in timp ce se gandesc la probleme, framantari, visuri sau dorintele toata lumea din jur i-ar auzi iar ei si-ar putea rezolva problemele interioare mult mai usor. Ne-am putea intelege din priviri si am putea comunica in liniste. Iar daca cineva a impartasit ceva prea personal si ar vrea sa-si retraga cuvintele ar putea spune ca doar s-a gandit la asta si nimeni nu a auzit. In fond a fost liniste si nimeni nu a scos vreun sunet, au fost doar cateva ganduri personale. 
